Ion și Doina Aldea - Teodorovici

25 de ani fără Ion și Doina Aldea – Teodorovici// Moartea învăluită de mister a celor doi eroi a neamului românesc

Corina Bezer

Tragedia în care și-au pierdut viața Doina şi Ion Aldea Teodorovici a avut loc pe șoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie în anul 1992. Conform unor informații furnizate de reporterii ziarului local „Ialomiţa” de la Slobozia, de la acea vreme, în zona localităţii Coşereni, la ora 2:15, maşina în care se aflau cântăreții s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului. La faţa locului poliţiştii nu au intervenit, iar organele statului au demarat o anchetă câteva ore mai târziu, când trupurile artiştilor au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni.

În acea noapte, Doina şi Ion mergeau la Chişinău, să-şi rezolve nişte probleme de afaceri şi să-şi vadă băiatul, care atunci avea doar 10 ani. Soţii Teodorovici au plecat la Chişinău împreună cu un om de afaceri şi cu un prieten al acestuia, care a insistat ca Ion să se aşeze pe bancheta din spate a maşinii, alături de soţia lui.

Ion și Doina Aldea - Teodorovici

La 49 de kilometri de Bucureşti, în apropierea localităţii Coşereni, maşina în care se aflau cei doi a intrat într-un copac. Cei doi artişti, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi în urma impactului. Ion a murit pe loc, iar Doina, în salvare, în drum spre Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti. În schimb, şoferul şi pasagerul aflat în faţă au scăpat fără nicio zgârietură.

Catalogată de autorităţile române drept un nefericit accident de circulaţie, moartea soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici a generat o adevărată teorie a conspiraţiei. S-a lansat chiar ipoteza unui asasinat, regizat minuţios de KGB, serviciile secrete ruseşti. În 1997, rudele lui Ion spuneau că au intrat în posesia unor documente aparţinând serviciilor secrete din România în care se argumenta cu lux de amănunte că moartea celor doi artişti a fost provocată, la comandă politică, de structurile Securităţii de la Chişinău.

Un martor al evenimentului a declarat că are informaţii sigure că a fost vorba despre un asasinat, pregătit vreme de şase luni. Şoferul maşinii ar fi exersat în tot acest timp manevra care să le aducă moartea soţilor Teodorovici, aflaţi pe bancheta din spate a maşinii.

„Lovitura a fost exersată timp de 6 luni de zile (…) A fost premeditată, lovitura asta a fost exersată în poligon timp de 6 luni de zile, ca maşina să fie lovită doar în spate. El a murit pe loc, abia după o oră a venit salvarea, ea a fost dusă spre Urziceni şi ambulanţa a rămas fără benzină la Afumaţi”, povesteşte Nicolae, un martor al evenimentului.

Un alt martor al tragicului eveniment spune că în pofida a tot ce s-a spus şi s-a scris în presă, maşina în care se aflau soţii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici avea două găuri de glonţ. „Eu am trecut cu maşina mea, prin faţa acestei maşini şi în dreptul oglinzii retrovizoare, puţin lateral dreapta (…) Am văzut găuri de glonţ în parbriz”, spune Constantin Badea, martor al accidentului.

Ion și Doina Aldea - Teodorovici

După ce şi-a înmormântat fiica şi ginerele, mama Doinei a început să caute vinovaţi pentru moartea acestora. În urma insistenţelor ei, femeia a primit telefoane de ameninţare în care i se spunea că, dacă va mai tulbura apele, nepotul ei va muri.

A fost şi telefonul din noapte, cu bunica şi viaţa mea. Ea a început să caute demersuri, să caute vinovaţii, să se facă cercetări la locul accidentului şi ni s-a spus că dacă ţine la viaţa mea n-ar trebui să mai continue”, povesteşte Cristofor.

Într-un trist final au rămas sute de suflete care mai plâng şi astăzi moartea celor doi, au rămas două teorii a morţii acestora, cea a accidentului şi a asasinării şi a mai rămas copilul, născut din dragostea a două inimi gemene, amintire vie că au păşit şi ei pe acest sfânt pământ.