Comrat

Liceul românesc din Comrat rămâne din nou fără microbuzele donate de România

Gabriela Adam

La începutul lunii septembrie, Deschide.MD a reflectat situația cu cele 96 de microbuze donate de Guvernul României încă la sfârșitul lunii mai, care, din cauza birocrațiilor, în mai multe raioane nu au fost scoase pe traseu și prind praf în garajele administrației raionale. Asta după ce reprezentanții ministerului de resort ne-au dat asigurări că, începând cu 1 septembrie, toate microbuzele au ajuns la beneficiari, adică la copii.

Pe data de 18 septembrie, conducerea Direcției de învățământ din Comrat ne asigura că, timp de două săptămâni, acestea vor fi scoase pe traseele stabilite. Deși a trecut deja o lună, directoarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat, Svetlana Stoinov, declară că cele două microbuze – repartizate instituției – încă nu au ajuns.

„În fiecare zi sun la Direcția de Învățământ și întreb de transport. Știm că ne-au fost repartizat două microbuze școlare, după nenumăratele solicitări. Am văzut hotărârea de Guvern, însă acestea așa și nu au mai ajuns”, a spus Stoinov.

Tot de la Stoinov am aflat că 153 de copii au nevoie de transport pentru a ajunge la școală, deoarece domiciliază în satele din apropierea Comratului. Directoarea susţine că primește zilnic plângeri de la părinții care îi spun că șoferii de microbuze profită de această situație, iar de la 1 septembrie au majorat tariful pentru o călătorie.

„Avem copii care achită câte 25 de lei, doar într-o direcție, pentru a ajunge la școală. Sunt copii și din satul Bașcalia raionul Basarabeasca, din Sadîc raionul Cantemir, din Chirsova raionul Comrat, dar și alte localități din apropiere. Dar sunt copii și din Comrat, care vin mai mult de 4 km pe jos. Deși am solicitat de numeroase ori transport, de la Direcție nu am primit nici un răspuns”, a precizat Stoinov. 
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat este singurul liceu de limbă română din regiune. Acesta a fost inclus în lista instituțiilor de învățământ care urmau să beneficieze de două microbuze școlare din totalul celor 100 donate de Guvernul României, în urma unui memorandum semnat între Executivul de București și din Chișinău, încă din anul 2014.

Atunci, directoare instituției declara pentru Deschide.MD că decizia de a exclude liceul din lista beneficiarilor i-a aparținut direcției de învățământ care era supusă administrației fostului bașcan, Mihail Formuzal. Toate cele șase microbuze donate de statul român în 2014 au ajuns la școlile ruse din regiune, asta în condițiile în care în Comrat nu există nicio școală cu predare exclusivă în limba găgăuză.