Congresul Profesorilor

Zeci de profesori s-au întrunit astăzi pentru a stabili planul de acțiuni dedicat Centenarului Marii Uniri

Corina Bezer

Planul de 100 de acțiuni dedicate Centenarului Unirii cuprinde o serie de evenimente, flashmoburi, conferințe, care vor fi organizate începând cu luna octombrie 2017. Prima acțiune va fi organizată pe data de 7 octombrie 2017, unde profesorii împreună cu elevii își vor uni eforturile pentru a salubriza Complexul Memoriat Cimitirul Eroilor, amplasat pe bd. Decebal 17 și care se află la momentul de față într-o stare deplorabilă.

            În același timp, a fost format un grup permanent de lucru, alcătuit din 10 profesori, care vor asigura și gestiona buna organizare a evenimentelor dedicate Marii Uniri. Astfel, s-a decis ca pe data de 30 octombrie 2017, în toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova, să fie organizat concomitent un omagiu dedicat lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici.

Congresul Profesorilor

            Următoarea ședință a grupului de lucru va avea loc pe data de 11 octombrie, ora 15.00, în cadrul LT „Gh. Asachi”, iar ședința plenară a Congresului Profesorilor va avea loc pe data de 21 octombrie, ora 11.00. „Avem pus la punct un plan de acțiuni concret, prin care profesorii alături de elevi vor marca Centenarul Marii Uniri. Toate activitățile au scopul de a promova valorile naționale ale neamului românesc, astfel încât anul 2018 să ne găsească mai uniți”, a declarat Boris Volosatîi, directorul LT „Gh. Asachi” și președintele Congresului Profesorilor.

Congresul Profesorilor

Unirea se face doar împreună. Astfel, dascălii, cei care ne educă de mici, își unesc eforturile pentru a reîntregi cele două maluri de Prut. Este foarte important să acționăm în echipă, să lucrăm în spirit de cooperare întru realizarea obiectivului nostru comun – promovarea adevărului istoric și a valorilor românești. Noi, tinerii, vom fi mereu alături de profesori”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației Obștești „UNIREA – ODIP”.