Precizăm că

Dezbateri cu scântei referitoare la referendumul din 19 noiembrie de revocare din funcție a primarului Dorin Chirtoacă

Corina Bezer

"În momentul în care faci un referendum, în care pe cel care vrei să-l demiți nu-l accepți ca și participant, și asta o votează masiv membrii partidului socialist, nu poate fi altceva decât niște răfuieli politice. Cetățeanul nu are de ce să participe la o ilegalitate și la un moft politic al socialiștilor", a declarat Ion Cebanu, consilier municipal din partea Partidului Liberal. 

„Eu sunt absolut pentru ca Dorin să participe, și eu chiar cred că el a fost scos din cursă, și el este protejat în acest fel, în mod normal, el ar fi trebuit să fie condamnat“, a declarat Ion Ceban, consilier municipal din partea PSRM. 

Referindu-se la organizarea plebiscitului, experții prezenți la dezbatere au spus că acest referendum este unul mai mult politic decât administrativ. "Dorin ar trebui să aibă posibilitate să fie participant la aceste alegeri și îngrijorarea mea ca și cetățean este că el nu are dreptul, nefiind condamnat, că acolo i se impută multe lucruri, asta e, să-și facă treaba organele respective, dar faptul că el nu poate să se apere, mie mi se pare o chestie îngrijorătore, foarte îngrijorătoare", a declarat Igor Boţan, analist politic. 

Precizăm că, pentru referendumul din 19 noiembrie s-au înscris doar inițiatorii plebiscitului, adică socialiștii și apoi liberalii. PLDM, PNL, PAS, PD, PUN și PPDA au declarat că nu vor participa. Referendumul poate fi considerat valid doar dacă vor ieși la urne cel puțin o treime din chișinăuieni, iar pentru ca Dorin Chirtoacă să fie demis, trebuie să voteze aproximativ 163 de mii de alegători.