Marș LGBT la Chișinău

Igor Dodon a fost invitat la marșul LGBT pentru a da dovadă că este „preşedintele tuturor”

Evelina Popescu

„Igor Dodon a declarat de multe ori că este președintele tuturor cetățenilor din Republica Moldova și aș vrea să auzim nu doar vorbe goale dar și rezultate. În luna mai va fi organizat marșul LGBTI, noi îl invităm să susțină prin prezența sa una din cele mai discriminate comunități din Republica Moldova", a declarat Tofan.

La data de 22 mai, la Chișinău, s-a desfășurat cel mai de amploare marș al membrilor și susținătorilor grupului LGBT, la care au participat aproximativ 300 de persoane. Unii contrademonstranți au încercat să atace activiștii pentru drepturile LGBTI. Polițiștii au format un cordon de apărare eficient, dar au decis să evacueze participanții, cu autobuzul, înainte ca marșul să fi ajuns la destinația finală.

Acestea au fost unele din declarațiile făcute în cadrul prezentării raportului anual privind situația dreptului omului în lume pentru anul 2016/207.

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Ion Ceban, spune că Igor Dodon a refuzat invitația, argumentând că în perioada desfășurării marșului LGBT, președintele Republicii Moldova va participa la un eveniment în susținerea familiei tradiționale.

„Am văzut în mass-media o invitație din partea a trei persoane de a participa la un fel de marș, solicitând o dovadă a faptului că președintele este al tuturor.

În aceste circumstanțe vă comunicăm următoarele: președintele într-adevăr este al tuturor și domnului participă la evenimentele care sunt proprii tuturor în societatea noastră, comune ca și tradiții, obiceiuri, valori.

În perioada desfășurării evenimentului despre care au menționat cele trei persoane, exact ca și anul trecut, va fi organizat un amplu program de evenimente în susținerea familiei tradiționale la care președintele va participa neapărat. Mai mult decât atât, tot pentru această perioadă sunt preconizate lansarea mai multor inițiative din partea Președinției în sprijinul familiei tinere, a maternității, copiilor, programe care vor avea ca scop fortificarea instituției familiei.

Reieșind din cele spuse mai sus, invităm toți cetățenii să se alăture acțiunilor de susținere a familiei tradiționale”, a scris Ceban pe pagina sa de Facebook.