Igor Dodon vrea o nouă sărbătoare

Igor Dodon își creează propria sărbătoare pentru a umbri CENTENARUL MARII UNIRI

Alexandru Morozan

După întâlnirea cu un grup de „cercetători istorici”, ce a avut loc vineri, Igor Dodon a publicat pe pagina sa de facebook un anunț, potrivit căruia în scurt timp va emite un decret prezidențial de constituire a unei comisii jubiliare pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor consacrate marcării a 100 de ani de la proclamarea Republicii Democratice Moldovenești.

„Luând în considerare importanța excepțională a acestui eveniment semnificativ pentru continuitatea statalității poporului moldovenesc, în contextul istoric și etnic al devenirii lui ca națiune, voi emite curând un decret prezidențial de constituire a comisiei jubiliare pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor consacrate marcării a 100 de ani de la proclamarea Republicii Democratice Moldovenești”, a spus Igor Dodon.

Mai mult, Igor Dodon susține că va solicita Guvernului Republicii Moldova să-și delege reprezentanții și să acorde sprijin financiar în vederea realizării programului care va fi elaborat de Comisia jubiliară.

Această decizie a șefului statului vine în contradicție cu declarațiile recente ale președintelui Parlamentului, Andrian Candu, care a anunțat că autoritățile de la Chișinău, în comun cu cele de la București, vor organiza un șir de măsuri pentru a sărbători în anul 2018 Centenarul Marii Unirii.