Sandu Candu

Maia Sandu îl acuză pe Andrian Candu: Din 2010 averea v-a crescut de 6 ori. Candu: „Eu am venit în politică deja cu o avere”

Gabriela Adam

În cadrul unei dezbateri de la postul de televiziune Moldova 1, Sandu l-a învinuit pe Candu că odată cu venirea în politică, din anul 2010, acestuia i-a crescut averea de 6 ori.

„Averea d-voastră a crescut de 6 ori. Ați venit în politică cu 2 milioane de lei, iar acum aveți 13 milioane de lei. Și eu vreau schimbarea clasei politice, pentru a schimba persoane ca d-voastră, care vin în politică cu scopul de a se îmbogăți”, a comunicat Sandu.

La rândul său,Andrian Candu i-a răspuns că a venit în politică cu bani și a acuzat-o pe Sandu că nu i-a analizat corect declarația de avere. „Eu am venit în politică deja cu o avere. Contează cum faci această avere și câte impozite achiți la stat”, a spus Candu.