Medic ce se află pe coridorul spitalului

Indemnizații mai mari pentru medicii și farmaciștii începători care vor lucra în mediul rural

Silvia Plop

Ministerul Sănătăţii propune majorarea cu 50 la sută a indemnizaţiei unice pentru medicii şi farmaciştii începători care vor munci la sate.

Astfel, pentru tinerii specialişti cu studii de învăţământ superior indemnizaţia va creşte de la 30 de mii la 45 de mii de lei.
Pentru cei cu studii medii indemnizația unică se va majora de la 24 de mii la 36 de mii de lei.
Banii vor fi acordaţi în tranşe. Tinerii specialişti vor putea primi prima tranşă după o lună de activitate. Suma este de 11 mii de lei pentru medici şi farmacişti și câte nouă mii de lei pentru personalul medical şi farmaceutic de nivel mediu. Restul banilor vor fi acordaţi la finele fiecărui an de activitate.

Mijloacele financiare pentru achitarea indemnizaţiilor vor fi prevăzute anual în Bugetul de Stat. Achitarea va fi efectuată prin intermediul instituțiilor medico-sanitare, unde vor fi repartizați tinerii specialiști.