Un doctor și o femeie vorbind

Medicii nu vor mai putea lua mită! Prevederile noului Regulament aprobat de Guvern

Ariadna Bulat

Astfel, lucrătorii medicali și farmaciștii sunt obligați să evite implicarea lor în acte de corupție sau mituire și obținerea unor avantaje nejustificate, potrivit Codului Deontologic al Lucrătorului Medical și al Farmacistului, aprobat miercuri de Guvern.

Documentul are ca scop stabilirea normelor de conduită pentru lucrători medicali și farmaciști în vederea prevenirii eventualelor încălcări în exercitarea atribuţiilor de serviciu și ocrotirea drepturilor pacientului. Proiectul reglementează principiile și normele de conduită obligatorii atât în raport cu pacientul, cât și în relaţiile colegiale.

Lucrătorii medicali trebuie să ofere pacienților informații depline despre starea sănătății lor și etapele tratamentului, iar în cazul unui diagnostic grav — să ofere pacientului un suport psiho-emoțional, protejând confidenţialitatea informațiilor obținute în timpul investigațiilor medicale.

De asemenea, în cazul unor situații de urgență, lucrătorii medicali sau farmaciștii care se află lângă persoana care este în pericol sunt obligați să ofere asistența necesară și să rămână lângă pacient atât timp cât va fi nevoie de ajutorul lor profesional.

În cadrul instituțiilor medicale și farmaceutice vor fi create comitete de etică, care vor monitoriza și vor promova aplicarea normelor prevăzute în documentul aprobat. Pentru încălcarea prevederilor Codului, personalul medical și farmaceutic va purta răspundere disciplinară.