hacker

Cetățean al Republicii Moldova, condamnat la 7 ani de închisoare de către un tribunal din Statele Unite ale Americii

Luni, 30 octombrie 2017, 18:30

A revenit la patria mamă, doar că, locuinţa sa pentru următorii ani, va fi puşcăria. Un hoţ cibernetic moldovean, condamnat la şapte ani de privaţiune de libertate de către un tribunal din Statele Unite ale Americii, a fost predat organelor de drept din Republica Moldova.

Îmbrăcat în costum sportiv şi fără a trezi suspiciuni, nu puteai nota că este un infractor. Odată coborât din avion, acesta a fost încătuşat şi preluat de către angajaţii Departamentului Instituţiilor Penitenciare. 

Peste ocean hackerul moldovean a fost judecat de către un tribunal din New York. Din primele informaţii, el este acuzat că fura datele de logare ale cardurilor bancare unor occidentali.

Americanii s-au trezit că li s-au golit conturile. Cei din urmă s-au plâns organelor abilitate din SUA, iar în urma investigaţiilor, oamenii legii au ajuns la concluzia că este vorba despre jafuri virtuale.

El este doar o picătură în oceanul numit "criminalitatea informatică". Fenomenul a luat o amploare în ultimii ani atât peste ocean, cât şi în ţările europene. Mai mult decât atât, şi hackerii moldoveni sunt implicaţi în astfel de escrocherii.

După ce a fost preluat de către ofiţeri, individul a fost escortat la Penitenciarul numărul 13, acolo unde îşi va petrece următoarele zile, până la sentinţa finală. Dosarul inculpatului va fi reexaminat de către judecătorii din ţara noastră, conform Codului Penal al Republicii Moldova.

Ți-a plăcut articolul? Abonează-te:

Sau distribuie-l și tu:

Distribuie