Omul înțelept cântărește.

Opinie// Ce înseamnă înțelepciunea?

Duminică, 10 septembrie 2017, 14:06

,,Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar gândește tot ce spune”. (Aristotel)

Mă întreb adesea, sunt eu oare înțeleaptă? Întrebarea mă ține trează câte jumătate de noapte. Când îmi răspund, adorm liniștită. A doua zi, revin la aceleași gânduri. Ceva mă neliniștește. Oare eu știu ce este înțelepciunea?  Când rostesc cuvântul ,,înțelept”, imaginația mea mă îndreaptă spre niște tărâmuri îndepărtate, în niște locuri unde domnește pacea, liniștea interioară, bunăvoința și dragostea.

În fața mea apare un bătrânel cărunt. Are vreo 70 de ani, dar e încă vioi. Când se  apropie mai mult, simt o căldură neobișnuită, simt o chemare. Chipul său cuminte inspiră încredere. Privirea lui blândă mă face să uit de minciună, de lacrimă și de trădare. Zâmbetul său seamănă speranță, iar glasul mă unge pe suflet cu miere. Îl privesc curioasă. Am o mie de întrebări, dar ezit. Nu știu pe care să o adresez prima. Îmi doresc să vadă că înțeleg și eu măcar o fărâmă din viața aceasta complicată. Mă va încuraja cu privirea, iar eu dintr-o suflare, îl voi întreba: Ce este viața? Cine-i omul? Cine sunt eu? Care este menirea mea? Prin ce sunt eu diferită de restul? Îmi va da răspunsurile mult așteptate, iar când îl voi întreba ce este înțelepciunea și dacă el se consideră înțelept, va cădea într-un soi de meditație adâncă.

Peste vreo zece ani, acumulând și mai multă înțelepciune, bătrânelul îmi va spune că nu este înțelept. Îmi va citi nedumerirea și va continua să-mi spună: ,,Să fii înțelept înseamnă să fii chibzuit, cuminte, deștept și să ai stăpânire de sine. Când voi avea o viață ideal organizată, când voi atinge fericirea supremă și când mă voi învălui în lumina Divină, atunci voi atinge acest absolut. Înțelepciunea nu e un cuvânt gol, ci este numai adevăr, este știința fericirii și arta frumosului. Dacă simți că te-ai împăcat cu trecutul și nu mai ai regrete sau dureri nevindecate, ai toate șansele să aspiri la înțelepciune, cu toate că e o valoare relativă”.

Îmi va spune că el nu se consideră un om înțelept, pentru că în suflet se simte un copil năzbâtios, care regretă că a crescut și care tânjește după vremurile în care cea mai mare pedeapsă era somnul de la amiază.

Și dacă bătrânelul cărunt, care are o desagă de experiențe-n spate, mi-a spus că nu e înțelept, aș putea eu să mă consider înțeleaptă? Nu, iar vârsta aici nu are relevanță, pentru că valoroase sunt gândurile mele, percepțiile asupra vieții și asupra oamenilor care mă înconjoară. La fel de prețioase sunt cărțile mele de căpătâi ,,Biblia” și atitudinea mea față de părinți.

Înțelepciunea, în viziunea mea, este un templu, care se înalță cât trăiești pe acest pământ. Temelia templului este construită de către părinți și se numește ,,cei șapte ani de acasă”. Dacă îi ai, poți păși cu capul sus prin viață!

Ți-a plăcut articolul? Abonează-te:

Sau distribuie-l și tu:

Distribuie