Persoanele cu deficienţe de vedere şi auz vor primi aparate medicale gratuite

Persoanele cu deficienţe de vedere şi auz vor primi aparate medicale gratuite

Corina Bezer

Aparatele medicale achiziționate de autoritatea municipală vor fi oferite gratis la o mie de persoane cu deficiente de auz si de vedere. Primii vor beneficia de aceste dispozitive cei cu handicap grav. "Termometrele au fost recepţionate şi distribuite Asociaţiei teritoriale Chişinău a Orbilor, aparatele auditive acum se află la Asociaţia Medicală teritporială Centru. Audiometrul, care la fel este predestinat pentru aceşti pacienţi, este la AMT Centru, tonometrele sonorizate trebuie să le recepţionăm în 3 săptămâni. Acum se face evaluarea licitaţiei cu privire la procurarea bastoanelor", a declarat Mihai Moldovan, şef direcţie Sănătate. 

Pentru persoanele cu probleme de auz au fost cumpărate deja 350 de aparate auditive, care sunt gata de a fi oferite celor care au nevoie de ele. "Distribuirea se va face conform listelor prezentate de organizaţiile respective, Asociaţia Nevăzătorilor. Membrii Asociaţiei Surzilor vor fi invitaţi la  medicul audiolog, unde va fi eliberat aparatul. Etapa următoare, la firma furnizoare vor fi confecţionate aşa-numitele ,,olive”, un dispozitiv special, care se face după mărimea urechii fiecărui beneficiar", a declarat Adela Glavan, director AMT Centru. 

Termenul de garanţie al fiecărui aparat auditiv este de 12 luni. Concomitent, Asociaţia Medicală Centru a selectat deja 23 de persoane care vor fi recomandate Institutului Oncologic pentru a li se efectua protezarea oculară. Iar pentru cei cu deficienţe de vedere vor fi achiziționate bastoane speciale cu semnalizare sonoră. În municipiul Chișinău sunt înregistrate 850 de persoane cu probleme de vedere și circa 4800 cu deficiențe auditive.