Sărbătorile de iarnă se mută din PMAN. Vezi unde vor avea loc manifestaţiile

Sărbătorile de iarnă se mută din PMAN. Vezi unde vor avea loc manifestaţiile

Corina Bezer

Despre aceasta a anunţat primarul interimar al capitalei, Nistor Grozavu, care a menționat că prim-ministrul s-a implicat din nou în treburile Primăriei. Totodată, în acest an vom avea și doi pomi de Crăciun. Unul împodobit de Guvern, lângă fântâna arteziană de la Palatul Național și altul, de Primărie, în PMAN. Reacția primarului Dorin Chirtoacă la acest subiect a apărut imediat după ședință. În Chișinău, Târgul de Crăciun va fi organizat în perioada 15 decembrie – 14 ianuarie. În acest sens, începând cu această săptămână, strada 31 august, porțiunea Bodoni – Pușkin, va fi închisă pentru că vor începe lucrările de amenajare. Pentru început, vor fi curățați arborii. Nistor Grozavu a dat de înțeles că Pavel Filip se implică din nou în treburile Primăriei.

Nu am văzut niciodată sa se fi implicat Guvernul. Este pentru noi surpriză.În capitalele europene aceste evenimente sunt organizate de administrația publică centrală. În ultimii ani am comis mai multe greșeli”, a declarat Nistor Grozavu, primar interimar. 

La Târgul de Crăciun vor fi aduse și caruseluri, altele decât au fost instalate până acum în PMAN. Vor fi amenajate aproximativ 60 de locuri de comercializare. Circulația rutieră va fi oprită pe strada 31 August, în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni și Pușkin, iar transportul public va fi redirecționat pe străzile adiacente.

Imediat după ședința Primăriei, primarul Dorin Chirtoacă a reacționat pe pagina sa de socializare: "Din nou ni se fură sărbătorile de iarnă… Câți brazi o să avem: unul în PMAN – singur cuc, unul la Arcul de Triumf, unul în spatele Guvernului și mai unde? Poate puneți pe 19 noiembrie la referendum întrebarea: „unde să fie bradul și sărbătoarea, în PMAN sau „în spate”? Tot ar fi mai util dacă tot se cheltuie 10 milioane de lei și dacă nici după 10 ani nu vă liniștiți și tot umblați de colo, colo cu bradul prin oraș", a scris edilul pe pagina sa de facebook.