Tragedie fără margini! Un minor în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit sub gheața iazului La Izvor din capitală
Un minor în vârstă de 14 ani a murit după ce s-a prăbușit sub gheața subțire a iazului „La Izvor” din capitală. Cazul a avut loc în seara zilei de 26 ianuarie pe bazinul acvatic din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău. Apelul despre producerea cazului a fost recepționat la Serviciul 112 la ora 23:03.
Potrivit primelor informații doi băieți minori cu vârstele de 14 și 12 ani au plecat la joacă în parcul La Izvor. Aceștia ar fi decis să intre pe lacul înghețat, iar la un moment, gheața a cedat și copii s-au prăbușit.
Minorul în vârstă de 12 ani a reușit să iasă la suprafață și a plecat acasă, iar băiatul de 14 ani nu a mai putut. Alertați salvatorii, chinologii și polițiștii au efectuat lucrări de căutare însă acestea nu au dat rezultat.
În dimineața zilei de 27 ianuarie lucrările au fost reluate. Salvatorii au reușit să recupereze din iaz la ora 8:30 corpul neînsuflețit al minorului în vârstă de 14 ani. Acesta a fost găsit la o distanță de aproximativ 20 de metri de la mal. Cazul este investigat de organele de drept.
În acest context, IGSU atenționează repetat oamenii care au în grijă minori să nu le permită aflarea în preajma bazinelor acvatice. Mersul și jocul pe gheața fragilă duce la producerea tragediilor. În condiții de temperaturi oscilante aflarea pe lacurile înghețate este extrem de periculoasă. O atenție specială trebuie acordată copiilor adolescenți pentru ca aceștia să perceapă riscurile la care se supun în caz de nerespectare a elementarelor reguli de siguranță, în special ce ține de mersul pe gheața lacurilor și iazurilor din țară.