Șoferul beat și drogat, care a ucis trei persoane într-un accident la Băcioi, condamnat la 10 ani de închisoare
Bărbatul de 34 de ani care a provocat, în luna mai 2023, un adevărat carnagiu în apropiere de suburbia Băcioi a capitalei, omorând trei persoane și băgând în spital alte trei, a fost condamnat astăzi la zece ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, car l-a mai obligat pe condamnat să achite 3,5 milioane de lei în calitate de prejudiciu moral.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, pe 14 mai 2023, aproximativ la ora 16:45, inculpatul conducea automobilul de model „Audi A6” prin comuna Băcioi, fiind stare de ebrietate narcotică și alcoolică cu grad avansat.
„În timpul deplasării cu viteză excesivă pe a doua bandă de circulație, a încercat să depășească pe stânga automobilul din față, iar după ce a traversat linia continuă dublă, a ieșit pe banda din sens opus și s-a ciocnit cu un automobil de model „Renault Megane”, la volanul căruia se afla un bărbat. În rezultatul accidentului în trafic rutier, trei pasageri ai automobilului de model „Renault Megane” au decedat la fața locului, iar conducătorul automobilului de model „Renault Megane” și doi pasageri ai automobilului de model „Audi A6” au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă, doi dintre ei fiind diagnosticați cu vătămări corporale grave și unul din ei cu vătămări corporale medii”, prezintă acuzatorii de stat detalii din anchetă.
Prin sentința pronunțată astăzi, instanța a admis de principiu și acțiunile civile în partea reparării prejudiciului material, acestea urmând a fi soluționate în ordinea procedurii civile.
Verdictul poate fi atacat la Curtea de Apel Chișinău.