O ceremonie publică de adio a lui Navalnîi urmează să aibă loc la sfârşitul săptămânii, anunţă echipa acestuia
Funeralii publice ale lui Aleksei Navalnîi urmează să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă luni, într-o postare pe X, o purtătoare de cuvânt a opozantului mort la 16 februarie într-o închisoare în Arctica, Kira Iarmîş, relatează CNN.
Echipa opozantului defunct caută un loc în care să organizeze o ceremonie de adio şi le cere celor care deţin loc potrivit să o contacteze, anunţă Iarmîş.
”Căutăm o sală unde să ne luăm adio de la Aleksei (Navalnîi). Când? La sfârşitul acestei săptămâni lucrătoare”, scrie ea.
Rămăşiţele lui Aleksei Navalnîi au fost predate mamei acestuia, sâmbătă, la nouă zile după anunţarea decesului, în urma unor presiuni publice în vederea predării trupului neînsufleţit familiei.
Locuitori ai unor oraşe din întreaga Rusie se adună, de o săptămână, la priveghiuri spontane şi depun flori la monumente ale victimelor represiunii.
Aleksei Navalnîi a murit într-o colonie penitenciară penală, în Arctica, la 16 februarie, iar familia sa a cerut timp de mai multe zile autorităţilor să-i predea cadavrul.
Autorităile ruse au decis vineri să predea rămăşiţele celui care a fost criticul numărul unu al Kremlinului.
Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins drept ”absurde” acuzaţii ale mamei opozantului defunct, Liudmila Navalnaia de şantaj şi cu privire la o îngropare pe ascuns a fiului acesteia.
Kremlinul ”nu are nimic a face cu asta”, iar astfel ”nu poate exercita presiuni”, a dat asigurări Peskov.
Echipa lui Navalnîi a anunţat duminică că rămăşiţele au fost predate familiei.
Planuri cu privire la funeralii sunt neclare.