(FOTO) Ucraina: Cinci morţi în urma unor atacuri ruseşti asupra Harkovului
Cinci persoane au murit în noaptea de miercuri spre joi în urma unor noi atacuri ruseşti asupra Harkovului, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, au anunţat autorităţile, potrivit AFP.
Patru persoane au murit, dintre care trei salvatori, şi cinci au fost rănite într-o ‘a doua lovitură’ asupra unui loc care tocmai fusese bombardat într-un „cartier dens populat din Harkov”, a anunţat primarul Igor Terejov.
În plus, o lovitură într-o „zonă rezidenţială” a ucis o a cincea persoană, a precizat primarul pe Telegram.
Şeful regiunii militare din Harkov, Oleg Synegubov, a raportat „cel puţin patru” atacuri asupra oraşului în cursul nopţii. De asemenea, Terekhov a raportat utilizarea unor drone Shahed de fabricaţie iraniană.
Oraşele ucrainene sunt ţinta loviturilor ruseşti aproape în fiecare noapte, oraşul Harkov, situat în apropierea frontierei în nord-estul ţării, fiind printre cele mai vizate în mod regulat.
Oficialii ucraineni solicită din ce în ce mai mult aliaţilor occidentali ai ţării să furnizeze mai multe sisteme de apărare antiaeriană, inclusiv sisteme americane moderne Patriot.
Ajutorul militar american acordat Ucrainei, în special, se epuizează din cauza opoziţiei taberei republicane a lui Donald Trump, care blochează un pachet de aproximativ 60 de miliarde de dolari promis de preşedintele demisionar Joe Biden.