(VIDEO) Valeriu Ostalep: „În următoarea perioadă, angajații din structurile statului vor demisiona în masă”
„În următoarea perioadă, angajații din structurile statului vor demisiona în masă”. Declarația a fost făcută de expertul în securitate, fostul viceministru de Externe, Valeriu Ostalep. Potrivit lui, oamenii nu vor să îndeplinească comenzile politice ale guvernării actuale.
„În ultima perioadă, analizez care este moralul în rândul angajaților structurilor de forță, în rândul oamenilor pe care se construiește puterea. Să vedem în lunile mai-iunie ce procent din acești oameni va începe să plece pe neașteptate: în concendiu de odihnă, concendiu de îngrijire a copilului sau sub alte motive. Vorbesc de plecări în masă. Asta pentru că oamenii nu vor dori să participe la acțiuni ilegale și nu vor să fie supuși presiunilor guvernării. Cei pe care guvernarea și Maia Sandu cred că îi pot controla, nu își doresc să îndeplinească comenzile politice dubioase”, a declarat Valeriu Ostalep.
Chiar dacă guvernarea PAS se concentrează acum pe lupte politice, situația în justiție, dar în sistemul social este una deplorabilă.
„Da, astăzi vedem că toate acțiunile se învârtesc în jurul grupării Șor: în privința partidelor, a televiziunilor. Principalele resurse sunt concentrate anume în această direcție. Dar, nu văd cum, după scenariile Maiei Sandu și lui Igor Dodon, pot răspunde la întrebarea – care este situația în privința reformei justiției. Am și un exemplu concret – un caz administrativ la care judecătorul trebuia să se pronunțe în cel mult două săptămâni se întinde deja de 2 ani și jumătate. Iată așa arată justiția PAS”, mai spune expertul.
Săptămâna trecută, Alexandru Berlinschii a demisionat din funcția de secretar al Comisiei Electorale Centrale. Joi, Igor Talmazan și-a anunțat demisia din funcția de șef al Serviciului Vamal. Acesta menționează că decizia este o „demisie de onoare”, inclusiv după cazul de corupție descoperit la postul vamal de la Aeroportul Chișinău.