Sâmbătă, 13 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Eroilor, cu hramul Înălțarea Domnului, din satul Stoianovca, Protopopiatul Cantemirului și Tigheciului.
În cadrul slujbei au fost pomeniți eroii români jertfiți pentru eliberarea Basarabiei în anul 1941, mulți dintre ei dormindu-si somnul de veci în cimitirul mănăstirii, dar și în alte cimitire din satele vecine. Au fost pomeniți ctitorii și slujitorii care au activat în această eparhie, precum și preoții slujitori din ultimile decenii, care au trecut recent la Domnul.
De asemenea, diaconul Iulian Papusoi a fost hirotonit preot, iar teologul Traian Vasilcău diacon.
Cei doi noi slujitori au fost îndemnați de Preasfinția Sa, să fie smeriți, harnici, dreptcredincioși, râvnitori și mărturisitori ai credinței în vremurile noastre. Să privească spre jertfa eroilor de la Tiganca și spre sfinții martiri și cuvioșii care au purtat cu demnitate jugul slujirii în Biserică noastră.
„La final, obștea monahală a mulțumit ierarhului pentru grija părintească și susținerea atât a monahilor, cat și a preoților din parohii, pentru dragostea binevoitoare și slujirea cu demnitate și devotament, cu responsabilitatea păstoririi credincioșilor și jertfelnicia misionarului conștient de importanța anotimpurilor vieții și a slujirii la care l-a chemat Biserica, felicitându-l cu ocazia pomenirii Sfântului Mucenic Veniamin diaconul.
Preasfinția Sa a mulțumit obștii monahale și preoților care au fost prezenți, precum și celor care în aceste zile au îndreptat o rugăciune către Domnul pentru ierarhul lor, incredintandu-i de dragostea și purtarea în rugăciune, de dorința ca toți să se mântuiască și să se bucure de darurile Domnului în viața lor”, se arată într-un comunicat al Episcopiei Basarabiei de Sud.