(FOTO) Rușii au atacat cu rachete regiunea Dnipropetrovsk: cel puțin 9 persoane au murit și 29 sunt rănite
Cel puțin opt oameni au murit și 29 sunt răniți în urma unui atac cu rachete rusești asupra regiunii Dnipropetrovsk din Ucraina. O clădire aflată în apropierea gării centrale a orașului Dnipro a fost parțial distrusă. Potrivit șefului administrației militare regionale, Serghei Lîsak, salvatorii sunt încă în căutarea oamenilor aflați sub dărâmături.
„În Dnipro, în urma atacurilor cu rachete ale inamicului asupra infrastructurii civile, o clădire cu cinci etaje a fost parțial distrusă. Un incendiu a fost localizat pe o suprafață de aproximativ o mie de metri pătrați”, se arată într-un comunicat oficial.
În același timp, în orașul Sinelnikovo, aflat la peste 50 de kilometri de Dnipro, patru clădiri rezidențiale au fost parțial distruse, iar alte 10 au fost avariate. Serviciile locale de intervenție au raportat șase morți, inclusiv doi copii.
Autoritățile ucrainene susțin că o parte din țintele inamice, în total, nouă rachete dimineața și două noaptea, au fost interceptate de sistemul de apărare antiaeriană, dar au existat distrugeri.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat la atacul forțelor ruse în regiunea Dnipropetrovsk.
„În acest moment, lucrările de salvare continuă în Dnipro, după ce au fost distruse mai multe etaje ale unei clădiri rezidențiale. Au fost atacate și orașele Krivoi Rog și Sinelnikovo. Din păcate, sunt morți. Condoleanțe tuturor rudelor și apropiaților”, a scris pe rețelele sociale liderul de la Kiev.