De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum 6 ore

Președinta Maia Sandu a ridicat 25 de mii de euro, premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, decernat, astăzi, la Leipzig

Adrian Sirbu

Astăzi, la Leipzig, șefa statului a primit premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, oferit sub patronajul Președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoțit de 25000 de euro, sumă pe care Președinta Maia Sandu o va dona, anunță Președinția. 

Acest premiu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele, dar și o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor Republicii Moldova în calea spre democrație”, a spus Președinta.

Președintele Steinmeier, după întrevederea de ieri cu șefa statului,  la Berlin, a afirmat: „În vremuri în care războiul a revenit în Europa și când democrația liberală trebuie să se afirme pe plan intern și extern, conduceți țara cu încredere și curaj. Fie ca acest Premiu să vă dea putere să vă continuați angajamentul pentru o Moldovă democratică și europeană”.

Premiul „Robert Blum pentru Democrație” este oferit la fiecare doi ani personalităților care s-au remarcat în promovarea drepturilor omului și democrației. Robert Blum a fost un politician german din secolul al XIX-lea, care a luptat pentru unificarea Germaniei, pentru justiție și libertate.

Șefa statului se află într-o vizită de lucru în Germania, în perioada 17-18 mai, unde a avut întâlniri cu oficiali  ai Germaniei, inclusiv, Președintele Steinmeier, cancelarul Olaf Scholz și Președinta Bundestagului, Bärbel Bas. De asemenea, vineri s-a văzut cu comunitatea de moldoveni din Berlin și urmează să discute azi și cu conaționalii din Frankfurt pe Main.