(VIDEO) Un angajat al Administrației de Stat a Drumurilor, pus sub acuzare în dosarul drumului Leova-Bumbăta. Iachimovschi: „Acest drum ne costă foarte scump”
Un angajat al Agenției de Stat de Drumurilor a fost pus sub acuzare în această săptămână în cadrul unui dosar penal ce vizează corupția în construcția drumului Leova – Bumbăta. Informația a fost confirmată de Octavian Iachimovschi, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, în cadrul unei emisiuni la Rlive.md.
„Săptămâna aceasta, o persoană a fost pusă sub învinuire în acest dosar. Este de la Administrația de Stat a Drumurilor. Nu voi da catalogări, precum „corupție”, dar spun că acest drum ne costă foarte scump și noi încercăm să vedem dacă este o normalitate acest lucru sau este ceva ieșit din comun. Este o investigație destul de complicată”, a declarat Octavian Iachimovschi, care a evitat însă să dea nume.
Presa scrie că persoana pusă sub învinuire este chiar Sergiu Bejan, directorul Administrației de Stat a Drumurilor.
Construcţia drumului de acces spre punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta a început în toamna anului 2022. Iniţial, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 250 milioane de lei. După o perioadă, costurile au mai crescut cu 30 de milioane de lei. Reprezentanţii Întreprinderii de Stat a Drumurilor spun că aceste cheltuieli sunt justificate.
Un calcul elementar arată că fiecare kilometru de drum a costat circa 3,5 milioane de euro, fiind cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova.
În decembrie 2023, Procuratura Anticorupție a pornit o cauză penală de „abuz în serviciu”, în care sunt vizați factori de decizie de la „Administrația de Stat a Drumurilor”. Dosarul se referă la verificarea legalității procesului de contractare a serviciilor de proiectare și construire a drumului de acces Leova-Bumbăta. Iar în februarie 2024 au fost efectuate mai multe percheziţii în birourile angajaţilor instituţiei stat şi a companiei care efectuaează lucrările. Procuratura nu a prezentat deocamdată rezultatele anchetei, iar ministrul Andrei Spînu a declarat că nu va comenta acţiunile organelor de drept.
În același timp, primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, a lansat acuzații grave privind construcția drumului Leova-Bumbăta, sugerând că acesta ar putea deveni „primul muzeu al corupției în aer liber” din Republica Moldova.