Agricultori: Ploile cu grindină au afectat considerabil recolta de cireșe și măr
În urma ploilor și a grindinii din ultima perioadă, au avut de suferit livezile de cireșe din mai multe raioane, fiind afectate în proporție de 75-80 la sută, dar și livezile de măr – în proporție de 85-90 de procente. Despre aceasta au comunicat șefii direcțiilor agricole raionale, la o ședință online cu ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu tema „Situația în agricultură după intemperiile provocate de condițiile climatice nefavorabile”, scrie Moldova1.
Conform datelor prezentate, la Criuleni, în baza cererilor depuse, au fost afectate peste 68 de hectare de cireșe, în jur la 75-80%.
„Problema agricultorilor este că cireșele de calitate superioară nu au unde le da, sunt crăpate, pline cu apă, deja la export nu mai merg, iar fabricile de procesare nu le procesează, motivând că au de anul trecut materie primă. În linii generale exportul s-a făcut în Rusia, dar și în alte țări. La moment situația este chiar alarmantă”, a declarat Vitalie Onișciuc, șeful Direcției Agricultură Criuleni.
La Edineț, un agricultor a înregistrat pagube la 30,5 hectare de măr în urma grindinii și 3 hectare de cireșe, fiind afectate în jur la 75 la sută. Merele au fost afectate în jur de 85-90 de procente. Fructele nu au fost date jos, dar au fost afectate de gheață.
De asemenea, șapte hectare de măr au fost afectate de grindină și în raionul Ocnița și Florești.
Potrivit ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, agricultorii care au avut de suferit vor putea merge cu actele de constatare la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, iar în baza cererilor depuse vor obține certificate de forță majoră.
Ministrul Agriculturii a declarat că Republica Moldova dezvoltă, împreună cu România, un proiect pentru a eficientiza combaterea căderilor de grindină, ce prevede tratarea norilor cu ioni de argint, prin pulverizare. În prezent, ideea este la nivel de testare. Soluția Ministerului Agriculturii vine și în contextul în care lansarea rachetelor antigrindină nu este permisă în zona frontierei de stat.
„După ce va avea loc testarea vom putea folosi și utiliza acești ioni de argint și în raioanele care astăzi nu au acoperire cu rachete antigrindină, și în al doilea rând de-a lungul hotarului, pentru că avem hotar și cu Ucraina și nu-i permis să împușcăm și înspre România nu-i permis să împușcăm”, a specificat Vladimir Bolea.
Anterior, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare anunța că peste patru mii de hectare de culturi agricole au fost distruse, cele mai afectate fiind lanurile de floarea-soarelui și de porumb. Conform datelor colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU, în raioanele Briceni, Nisporeni, Anenii Noi, Ungheni, Strășeni, precum și UTA Găgăuzia au fost înregistrate cele mai mari pagube.