Furtuni violente în Elveţia, Franţa, Germania şi Italia: Au murit cel puţin şapte persoane
Furtunile violente, vijeliile şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra Franţei, Elveţiei, Italiei şi Germaniei s-au soldat cu cel puţin şapte morţi, potrivit primelor date furnizate duminică de autorităţile locale.
În nord-estul Franţei, trei persoane în vârstă au murit sâmbătă seara, când maşina lor a fost strivită de un copac în departamentul Aube, ca urmare a furtunilor puternice şi a vântului. Un al patrulea pasager este în continuare în stare de urgenţă absolută.
În Elveţia, patru persoane au murit şi una este dată dispărută, potrivit poliţiei locale. Trei dintre persoanele decedate au pierit într-o alunecare de teren provocată de ploile torenţiale în Ticino, în sud-estul ţării, a anunţat duminică poliţia cantonală. Un bărbat a fost găsit mort într-un hotel din Saas-Grund, în cantonul Valais (sud-vest). Acesta a fost „probabil surprins de creşterea rapidă a nivelului apei”, a declarat poliţia cantonală.
De asemenea, un bărbat este dat dispărut în Valais, a anunţat poliţia.
În Zermatt, râul Visp a ieşit din nou din matcă, potrivit imaginilor publicate pe reţeaua de socializare X în cursul nopţii. Apele nămoloase pot fi văzute curgând pe străzile acestei staţiuni montane celebre de la poalele Matterhornului.
Armata a mobilizat mai multe elicoptere Super Puma în Ticino şi în regiunea învecinată Valais. În Ticino, mai multe văi din apropierea Văii Maggia nu mai sunt accesibile, iar energia electrică a fost întreruptă. O parte a cantonului este, de asemenea, fără apă potabilă, potrivit sistemului federal de alertă Swissalert.
O mare parte a Elveţiei a fost lovită de furtuni violente însoţite de precipitaţii foarte abundente de sâmbătă după-amiază până seara târziu.
De cealaltă parte a frontierei, Piemontul şi Valle d’Aosta (nord-vest) se confruntă, de asemenea, cu inundaţii şi alunecări de teren, dar până în acest moment nu au fost raportate decese sau persoane dispărute.
Pompierii din Piemont au anunţat duminică dimineaţa că au efectuat 80 de operaţiuni de salvare a persoanelor aflate în dificultate.
În Valle d’Aosta, o regiune autonomă situată la graniţa cu Franţa şi Elveţia, o alunecare de teren a blocat temporar drumul regional care duce spre Cervinia. Revărsarea unui torent a provocat pagube importante în centrul acestei staţiuni turistice, unde mai multe magazine au fost inundate.
Tot în Valle d’Aosta, Cogne, un sat cu o populaţie de 1 300 de locuitori, a fost izolat de restul lumii când o alunecare de teren a blocat toate căile de acces. Sâmbătă, satul a înregistrat 90 mm de precipitaţii în şase ore.
Mai la vest, în Elveţia, revărsările râului Rhône şi ale afluenţilor săi, umflaţi de ploile torenţiale şi de topirea zăpezii, au dus la evacuarea a câteva sute de persoane şi la închiderea multor drumuri, potrivit autorităţilor locale din Valais.
„Revărsările şi scurgerile de moloz au forţat închiderea drumului de trecere a Simplonului, o arteră majoră pentru traficul internaţional şi cantonal, au declarat autorităţile.
Anticipând riscul de furtuni, mai multe cantoane şi-au închis preventiv zonele pentru suporteri, privând mii de fani ai naţionalei Elveţiei de posibilitatea de a sărbători victoria cu 2-0 în faţa Italiei la Euro.
În Germania, meciul Germania-Danemarca (2-0) de sâmbătă seara a trebuit să fie întrerupt timp de mai multe minute din cauza unei furtuni violente însoţite de ploaie puternică şi grindină.