Aeroportul Chișinău, după perturbările Microsoft: „Pasagerii sunt rugați să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de zborul planificat pentru a evita întârziere la zbor”
Întreruperile serviciilor Microsoft în întreaga lume nu au afectat activitatea Aerportului din Chișinău, anunță instituția. Cu toate acestea, din cauza întreruperilor la unele companii aeriene, procedura de înregistrare la zbor va fi efectuată manual, ceea ce poate genera rețineri la check-in pentru zboruri.
„Este important de menționat că până la momentul actual sistemele informatice a Aeroportului Internațional Chișinău activează fără perturbări.
Totuși, unele companii aeriene au fost afectate pe segmentul sistemelor de rezervări ceea ce face mai dificilă procedura de înregistrare la zbor, și care poate genera rețineri pe motiv că procedura check-in-ului urmează a fi efectuată manual”, se arată într-un comunicat al Aeroportului Internațional Chișinău.
AIC îndeamnă pasagerii să consulte tabloul online al aeroportului pentru a verifica statutul zborului. De asemenea, pasagerii sunt rugați să se prezinte la aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de zborul planificat pentru a evita întârziere la zbor.
Amintim, au loc perturbări grave în serviciile de telecomunicații care afectează utilizatori şi companii din întreaga lume după o pană globală a serviciilor Microsoft/Windows. Sunt afectate servicii de urgenţă, bănci, companii aeriene, inclusiv WizzAir şi RyanAir, şi feroviare sau televiziuni. Cauza nu este cunoscută, dar Microsoft a anunţat că ia măsuri. În spitalele din SUA, dosarele electronice ale pacienţilor nu pot fi accesate.