Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, îi cere preşedintelui Joe Biden să demisioneze din funcţie
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, i-a cerut preşedintelui Joe Biden să demisioneze din funcţie, la scurt timp după ce preşedintele a anunţat că nu va mai candida.
„Dacă Joe Biden nu este apt să candideze la preşedinţie, nu este apt să servească ca preşedinte. El trebuie să demisioneze din funcţie imediat.
Data de 5 noiembrie nu poate sosi suficient de repede”, a declarat Johnson, un republican proeminent, într-o declaraţie postată pe X, conform CNN.
Pe de altă parte, secretarul Transporturilor, Pete Buttigieg, care a candidat, de asemenea, la preşedinţie în 2020, l-a lăudat pe preşedintele Joe Biden ca fiind „unul dintre cei mai buni şi mai importanţi preşedinţi din istoria Americii”.
„Sunt atât de mândru să servesc sub conducerea sa şi recunoscător pentru concentrarea sa neclintită asupra a ceea ce este mai bine pentru ţara noastră”, a declarat Buttigieg.
Secretarul a apărut alături de vicepreşedintele Kamala Harris la o strângere de fonduri sâmbătă.