Pod peste Prut la Ungheni: a fost desemnată compania care va efectua lucrările
NESS PROIECT EUROPE SRL are la dispoziție 151,68 de milioane de lei românești (fără TVA), echivalentul a aproximativ 30 de milioane de euro și 24 de luni (șase luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție) pentru construcția podurilor, a drumului de legatură cu Autostrada A8 (Târgu Mureș – Iași – Ungheni) și a punctului de trecere a frontierei, transmite șeful CNAIR.
Prin contractul finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile (CEF) se va asigura o nouă legătură rutieră între România (județul Iași) și Republica Moldova (raionul Ungheni).
Podurile (câte unul pentru fiecare sens de circulație) vor avea o lungime de minimum 261,20 m (fiecare).
Contractul va putea fi semnat după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații, respectiv după soluționarea acestora.
Trei oferte fuseseră pentru construcția primului pod la nivel de autostradă peste Prut, de la Ungheni, care face parte din proiectul Autostrăzii A8 și care va avea și punct de trecere a frontierei.
Podul peste Prut de la Ungheni va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).