Investigație Nord News: Episcopul Marchel – călugăr, tată și bunic cu averi impresionante
Într-un stat creștin ortodox precum este R. Moldova, preotul și călugărul sunt păstorii enoriașilor, cei care reprezintă un exemplu și un reper pentru comunitate, conducându-se nu doar de litera Bibliei, ci și de normele moralității. Ca să devii călugăr, trebuie să dai trei jurăminte, cel al castității, cel al sărăciei și cel al ascultării. Episcopul de Bălți și de Fălești Marchel care e monah ar fi încălcat cel puțin două dintre ele, arată o investigație marca Nord News, care demonstrează că fața bisericească ar avea un fiu dintr-o relație neoficială. Mai mult, episcopul Marchel s-ar face vinovat și de încălcarea jurământului sărăciei, având o avere impresionantă, pe care a împărțit-o și cu băiatul său.
În cadrul Bisericii, castitatea este văzută ca un jurământ sacru, un angajament profund de renunțare la plăcerile trupești pentru a sluji cu toată ființa Domnului. Conform canoanelor bisericești, ”fecioria este un jurământ împotriva desfrânării, care urmărește să aducă firea umană la liniște și nepătimire”.
Acum 30 de ani, episcopul Marchel, pe atunci secretar-vicar la Bălţi, ar fi încălcat acest jurământ. Episcopul a avut o relație interzisă cu Tatiana Tîșchevici, în urma căreia s-a născut, pe 22 iulie 1994, fiul lor Roman Tîșchevici. Băiatul a fost crescut de tatăl vitreg Iurie, de la care a preluat numele de familie.
Deși nu a recunoscut niciodată în public că are un fecior, episcopul Marchel a avut întotdeauna grijă de Roman. În copilărie, acesta îl lua cu el la slujbe și, când se îmbolnăvea, îl ducea la medici.
Cu susținerea tatălui său, Roman Tîșchevici a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți, lucrând ulterior la penitenciar, în departamentul juridic al Primăriei Bălți și, mai recent, ca inspector vamal la Biroul Vamal Nord, în departamentul de analiză a riscurilor.
Deși relația dintre Roman și tatăl său Marchel este învăluită în mister, cei doi au fost văzuți împreună la diverse evenimente religioase. De exemplu, pe 22 iunie, cei doi au participat împreună la Prăznuirea Fericitei Agafia de la mănăstirea Cușelăuca, unde Roman îi purta tatălui său cufărul cu straie și podoabe bisericești. La acest eveniment Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Sfânta Mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
Jurământul sărăciei reprezintă renunțarea totală la bogățiile materiale. Sfintele scripturi spun: ”Cel ce se desprinde cu sufletul de acestea, chiar dacă deține avere, nu va fi captivat de ea și nu-și va pierde cumpătul dacă ar pierde-o.”
Episcopul Marchel, după 35 de ani de slujire, pare să fi uitat de jurământul dat. În prezent, locuiește într-o casă impunătoare de 316 metri pătrați, vopsită în nuanțe de galben, pe strada Decebal din Bălți, pentru că Arhiereul este de zodie leu. Imobilul cu două nivele, supravegheat nu doar de ochiul Domnului, dar și de un sistem de supraveghere video, este înregistrat pe numele fiului său neoficial, Roman Tîșchevici. Cel puțin asta indică declarațiile lui de avere și interese personale din ultimii opt ani și extrasul cadastral. Acest imobil și altele au fost înregistrate pe numele tînărului inspector vamal cu condiția întreținerii pe viață a episcopului.
Continuarea investigației, pe Nord News.