Și-a bătut colegul până la moarte, iar pentru fapta comisă, va sta 12 ani după gratii
Și-a bătut colegul până la moarte, iar pentru fapta comisă, va sta 12 ani după gratii. Este vorba de un bărbat de 37 de ani, care a fost anterior condamnat pentru furt și păstrare de droguri.
Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de 12 ani și 8 luni de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.
Potrivit materialelor cauzei, inculpatul activa în calitate de hamal la o companie de confecționare a mobilei, fiind cazat împreună cu alți angajați într-un spațiu locativ al firmei din mun. Chișinău.
În seara lui 27 februarie 2024, inculpatul, în rezultatul unui conflict inițiat cu unul din colegii săi, urmare a consumului de alcool, i-a aplicat lovituri, inclusiv cu o bâtă din lemn în regiunea capului. În rezultatul acțiunilor ilegale, victima a fost preluată de echipa Asistenței Medicale Urgente și transportată la Institutul de Medicină Urgentă, unde, la data de 29 februarie 2024 a decedat.
Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.