Posturile de televiziune MegaTV și Familia au rămas fără licență. Decizia, luată de Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională
Posturile de televiziune MegaTV și Familia au rămas fără acte permisive pentru emisiile de televiziune și servicii audiovizuale. Astfel, activitatea acestora a fost sistată. Decizia a fost luată de Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională, din care face parte Dorin Recean, Andrei Spînu, directorul SIS Alexandru Musteață, mai mulți miniștri din Guvernul PAS și alții.
Potrivit procesului verbal, compania „Real Radio”, care deține aceste televiziuni, ar fi încasat peste 9 milioane de lei de la compania „Casa Media Corp”, care ar fi afiliată grupului Plahotniuc, și de la SRL Horus, entitate afiliată structurilor din Federația Rusă.
“Activitatea și tranzacțiile companiei „Real Radio” indică asupra afilierii acesteia la grupul Șor/Plahotniuc. Totodată, ex-fondatorii companiei sunt vizați în patru cauze penale”, se arată în decizia Consiliului”, se arată în decizie.
Amintim, în luna mai curent, a fost retrasă licența de emisie companiilor „Telesistem TV” (Primul în Moldova, Accent TV), SRL „Archidoc Group” (Orizont TV) și SRL „Telestar Media” (Canal 2 și Canal 3).