Patronul Telegram, Pavel Durov, inculpat în Franţa şi eliberat sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi teritoriul francez
Patronul Telegram Pavel Durov, al cărui arest preventiv a fost ridicat miercuri, a fost inculpat după ce a fost audiat de justiţia franceză şi i s-a impus ”interdicţia de a părăsi teritoriul francez”.
Pavel Durov a fost arestat după ce a aterizat la bordul avionului său la Bourget, sâmbătă şi a fost plasat în arest preventiv timp de patru zile.
El a fost inculpat miercuri şi eliberat sub control judiciar, potrivit Procuraturii Republicii din Paris.
El a fost arestat cu privire la 12 infracţiuni şi a fost audiat de către justiţia franceză, care-l acuză de faptul că nu a acţionat împotriva unor utilizări delictuale ale mesageriei sale criptate de către abonaţi ai acesteia, prin lipsa unei moderări şi a unei colaborări cu anchetatorii.
Pavel Durov a fost inculpat cu privire la cele 12 infracţiuni, inclusiv ”complicitate la difuzare în bandă organizată de imagini cu minori cu un caracter pronografic” şi ”complicitate la trafic de droguri”.
Telegram respinge aceste acuzaţii şi dă asigurări că ”se confomează dreptului UE”, DSA, legea europeană care impune reguli marilor polatforme, inclusiv desfăşurarea nor instrumente de moderare.