„Vom investi și mai mult odată ce ne apropiem de Uniunea Europeană”. Declarația aparține președintei Maia Sandu, care a vorbit, într-un video pe facebook despre importanța investițiilor europene în dezvoltarea Republicii Moldova. Potrivit acesteia, în ultimii ani, autoritățile au alocat pentru dezvoltarea satelor și orașelor de peste trei ori mai mulți bani decât într-un singur deceniu.
„În ultimii trei ani, localitățile au beneficiat de 2,85 miliarde de lei, din care 1,8 miliarde prin „Satul European”, și vor beneficia de încă 2,5 miliarde de lei prin ediția a II-a a programului. Este cea mai mare investiție de la independență în dezvoltarea locală – aproape 5,4 miliarde de lei. În ultimii ani, am alocat pentru sate și orașe de peste trei ori mai mulți bani decât în toată perioada din 2010-2020.Mai mult decât orice altă guvernare precedentă. Sute de grădinițe, grupe de creșă, licee și gimnazii, case de cultură renovate. Șapte sute de kilometri de drumuri de calitate dintre care 65 de kilometri sunt construiți de la zero, 750 de kilometri de rețele de alimentare cu apă, 135 de km de rețele de canalizare ți circa 610 km de iluminat public stradal. Terenuri de sport, parcuri de joacă, muzee, zone verzi, complexe sportive”, a relevat președinta”, a menționat Maia Sandu.
Totodată, președinta Maia Sandu a ținut să precizeze că localitățile au beneficiat de Programul „Satul European” indiferent de apartenența politică a primarilor.