De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum 3 ore

Doar 1320 de persoane s-au înregistrat până acum pentru a vota prin corespondență. Cetățenii din diaspora mai au două zile pentru a se înregistra prealabil

Ala Găină

Doar 1320 de alegători din afara SUA, Canada, Islanda, Finlanda, Suedia și Norvegia s-au înregistrat pentru a solicita votul prin corespondență. Comisia Electorală Centrală amintește că înregistrarea prealabilă este obligatorie până pe 6 septembrie pentru ca cetățenii să-și poată exercita votul prin corespondență. 

„Reamintim alegătorilor din afara țării că mai au la dispoziție 2 zile pentru a se înregistra prealabil pentru participarea la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024. Pentru aceasta, accesați https://inregistrare.cec.md. Alegătorii din SUA, Canada, Islanda, Finlanda, Suedia și Norvegia pot solicita votul prin corespondență, în acest caz înregistrarea prealabilă fiind obligatorie. Până astăzi, s-au înregistrat prealabil peste 17 350 de persoane, iar pentru votul prin corespondență peste 1 320 de persoane. Termenul limită pentru înregistrarea prealabilă este 6 septembrie 2024”, anunță Comisia Electorală Centrală.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, odată cu referendumul privind integrarea europeană.