„A luat totul, podul, tot”! Inundaţii de proporţii în Italia: zeci de drumuri au fost închise
Italia a fost lovită din nou de ploi puternice. În Torino, autorităţile caută un fermier care a dispărut după ce a fost luat de viitură cu tot cu tractor.
În Italia, s-au întors ploile. Şaisprezece regiuni sunt sub avertizare de cod galben de vreme rea. În Milano, zeci de șoferi au rămas blocați în pasajele subterane. Ca să nu fie înghiţiţi de ape, unii s-au urcat pe plafoanele maşinilor.
Regiunea Lombardia a fost şi ea lovită de ploi torențiale, iar între Piemont și Liguria, inundațiile au făcut ravagii. Nici capitala, Roma, nu a scăpat de furia naturii. Iar în Genova, vântul a bătut atât de tare încât a doborât copaci și panouri publicitare.
În Torino, un fermier a dispărut după ce a fost luat de viitură cu tot cu tractorul său, iar într-un sat din apropiere, 70 de persoane au rămas izolate. Zece drumuri au fost închise.
Vremea extremă a ajuns și la Festivalul de Film de la Veneția. Covorul roşu a intrat la apă, iar actorii și regizorii au fost nevoiți să se adăpostească. Echipa filmului georgian „April” a fost luată prin surprindere de ploaia torenţială, iar premiera documentarului „Russians at War” a fost decalată.