Maia Sandu s-a întâlnit cu locuitorii din câteva suburbii ale capitalei: „Cu toții vrem să avem sate și orașe moderne, așa cum vedem în UE”

Ala Găină

Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat miercuri, 2 octombrie, cu mai mulți locuitori din comuna Bubuieci, satele Bîc și Humulești. Maia Sandu a vorbit despre proiectele realizate în localități prin programul „Satul European”, care „demonstrează beneficiile investițiilor record în infrastructura locală”, informează MOLDPRES.

Candidata s-a referit la proiectele realizate în satul Bîc. Acestea vizează construcția și renovarea instituțiilor de învățământ din localitate.

Cu toții vrem să avem sate și orașe moderne, așa cum vedem în UE – aceasta este direcția pe care mergem. Prima grădiniță, care se construiește de la zero în satul Bîc prin programul „Satul European”, unde au fost investite deja 10 milioane de lei, precum și renovarea blocurilor sanitare în liceul și grădinița din Bubuieci cu sprijinul Ministerului Educației, sunt proiecte în desfășurare care demonstrează clar beneficiile investițiilor record în infrastructura locală”, a spus Maia Sandu.

Candidata PAS a prezentat câteva din obiectivele Planului pentru Moldova, care au drept scop „îmbunătățirea condițiilor de viață”.

„Obiectivele din Planul meu pentru Moldova – alimentația gratuită a tuturor elevilor din clasele 1-9, repararea tuturor policlinicilor din țară, alocarea a 8 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură, repararea a 3 000 km de drum – toate acestea au ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață în Moldova, așa încât oamenii să rămână acasă și diaspora să vrea să revină”, a afirmat Maia Sandu.

Maia Sandu candidează pentru cel de-al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, fiind înaintată și susținută de PAS. În cursa pentru alegerile prezidențiale au fost înscriși 11 candidați electorali. În prezent, aceștia își prezintă programele în cadrul campaniei electorale.

Alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional vor avea loc pe 20 octombrie curent.