(VIDEO) Ucrainenii au atacat un aerodrom militar din sudul Rusiei şi un depozit de drone Shahed
Drone ucrainene au atacat joi dimineaţa baza aeriană rusă Hanskaia din Republica Adîgă (Adîgheia) din sudul Federaţiei Ruse, informează canalul rusesc online Mash, preluat de Reuters. Apărarea antiaeriană rusă a încercat să respingă atacul.
Mai multe canale ruseşti de Telegram au publicat fotografii cu obiectivul din nordul Caucazului, afirmând că arma folosită pentru atac a fost o dronă de producţie americană, doborâtă în apropierea bazei militare.
Responsabilul local al Republicii Adîgheia, Murat Kumpilov, a anunţat prin intermediul mesageriei Telegram că în satul Rodnikovîi din zonă populaţia este în curs de evacuare din cauza unui incendiu, după un atac cu dronă asupra suburbiei oraşului Maikop, unde este situată baza aeriană. El a precizat că nu s-au raportat răniţi. Aproximativ 30-40 de persoane au fost evacuate, a relatat ulterior agenţia rusă TASS.
Agenţia de presă rusă RIA a citat la rândul său Ministerul Apărării de la Moscova, conform căruia în regiunea Kuban, din care face parte şi Adîgheia, au fost doborâte miercuri noaptea 47 de drone.
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunţat separat miecuri noapte că a atacat un depozit de drone Shahed din apropierea satului Oktiabrskii din regiunea rusă Krasnodar. „Astăzi, Forțele Navale ale Ucrainei, în cooperare cu unități ale Serviciului de Securitate, au atacat depozitul de drone Shahed din regiunea Krasnodar.”
Conform sursei citate, aproximativ 400 de drone de atac erau depozitate acolo. Ucrainenii susţin că ţinta a fost lovită şi a avut loc o detonare secundară. Statul Major al Ucrainei consideră că distrugerea depozitului va reduce semnificativ capacitatea rușilor „de a teroriza locuitorii pașnici ai orașelor și satelor ucrainene”.
Dronele kamikaze Shahed sunt de origine iraniană iar Rusia a început să le producă la scară largă pentru războiul din Ucraina sub denumirea de Geran-2.
Russian military airfield attacked in Adygea
A few hours ago, Ukrainian drones attacked the Khanskaya military airfield, close to the city of Maykop. A fire was observed at the site. The village of Rodnikovy, adjacent to the airfield, is being evacuated.
Local authorities… pic.twitter.com/JuzahvCGxG
— ASTRA (@ASTRA_PRESS) October 10, 2024
Ukraine has attacked with drones a storage base for kamikaze drones in Krasnodar Region and a military base in Adygea
On the evening of October 9, the Ukrainian military attacked a storage base for Shaked attack drones near the village of Oktyabrsky in Krasnodar Region, the… pic.twitter.com/JwIowLxSE0
— NEXTA (@nexta_tv) October 10, 2024