Senatorul român, Titus Corlățean s-a întâlnit la Chișinău cu fostul premier Iurie Leancă: “A condus un guvern performant, partener corect al Guvernului României”

Adrian Sirbu

Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean a întreprins o vizită oficială în Republica Moldova. La finalul acesteia, vicepreședintele PSD s-a întâlnit cu fostul premier Iurie Leancă, pe care spune că îl prețuiește.

Potrivit lui Titus Corlățean, ca prim-ministru, Iurie Leancă a condus un guvern performant, partener corect al Guvernului României, condus de premierul Victor Ponta, din care și eu am avut onoarea să fac parte, ca ministru de externe.

Iurie Leancă este fost ministru de externe și, ulterior, Prim-ministru al Republicii Moldova. De la Ministerul de Externe a coordonat negocierea cu Bruxelles-ul a Acordului de asociere și de liber schimb economic Republica Moldova- Uniunea Europeană. Premierul Leancă a finalizat negocierile și a semnat în vara lui 2014 Acordul de asociere la UE, un succes istoric pentru acea etapă pentru Republica Moldova; a coordonat eforturile interne și externe ale țării, care au condus la decizia de eliminare a vizelor pentru spațiul UE pentru cetățenii moldoveni, la 28 aprilie 2014; a finalizat, împreună cu Guvernul României, interconectarea pe conducta de gaze, cu subtraversare a Prutului, la Ungheni- flacăra s-a aprins la Ungheni la 27 august 2014- un alt moment istoric, am fost și eu prezent”, a scris senatorul român.

Potrivit lui Corlățean, dincolo de „meandrele” politicii de la Chișinău și încercările prin care a trebuit să treacă (și încă trece), nemeritat, nimic din ceea ce este important și a fost obținut pentru aderarea la UE a Republicii Moldova în ultimii ani de actuala guvernare pro-europeană de la Chișinău nu ar fi fost posibil fără munca profesionistă și demersurile politico-diplomatice anterioare ale premierului Iurie Leancă și ale guvernului pe care l-a condus și fără cooperarea loială și profesionistă cu Statul Român.

”În rest, am văzut destul în România anilor anteriori ca să știu cum funcționează „sistemul” care sacrifică unii oameni politici, cărora, paradoxal, le datorează foarte mult, pentru ceea ce au construit bun pentru propria țară. Și știu foarte bine ceea ce spun…A fost o plăcere să îi strâng mâna unui om politic care și-a asumat cu curaj în urmă cu mai mulți ani și identitatea românească (când unii stăteau ascunși sub preș), ceva mai târziu și ideea unionistă, precum și identitatea europeană”, a mai spus oficialul.