Maia Sandu participă astăzi la cea de-a V-ea ediție a summitului Comunității Politice Europene, desfășurat la Budapesta
Șefa statului, Maia Sandu, participă astăzi, 7 noiembrie, la summitul Comunității Politice Europene, care are loc la Budapesta, Ungaria.
Președinta Maia Sandu se va întâlni cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern, pentru a discuta despre dezvoltarea economică a Republicii Moldova, pacea și securitatea regională și procesul de integrare europeană.
Comunitatea Politică Europeană a fost creată la inițiativa Președintelui francez, Emmanuel Macron, și reprezintă o platformă de dialog politic despre pace și securitate pe continent, dar și despre cooperarea dintre statele UE și cele din afara spațiului comunitar. Summitul inaugural al Comunității a avut loc la Praga, în octombrie 2022, iar cea de-a doua ediție a fost găzduită de țara noastră în iunie, 2023.