Propagandistul Vladimir Soloviov sugerează ca Rusia să distrugă infrastructura critică a Statelor Unite ale Americii
Propagandistul Vladimir Soloviov, realizatorul unui talk-show de succes la televiziunea de stat rusă și cunoscut aliat al președintelui rus Vladimir Putin, a făcut apel la distrugerea infrastructurii critice americane, în cazul în care Statele Unite încearcă să dea Moscovei vreun ultimatum în privința actualului război al Rusiei în Ucraina, relatează Newsweek.
Președintele ales, republicanul Donald Trump, a declarat anterior că, dacă s-ar afla la masa negocierilor cu Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, războiul dintre cele două națiuni est-europene s-ar încheia „în 24 de ore”.
Acum, că Trump a câștigat alegerile prezidențiale din acest an împotriva vicepreședintei democrate Kamala Harris, lumea va fi atentă să vadă cum gestionează acesta războiul. Soloviov a avertizat în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Russia-1 că „Dacă SUA încearcă să ne dea orice fel de ultimatum, strâmtoarea Stalin va apărea în mijlocul Americii”, potrivit unui clip al emisiunii tradus în limba engleză, postat sâmbătă pe canalul YouTube al Russian Media Monitor, scrie Newsweek.
Russian Media Monitor este un grup de supraveghere creat de jurnalista Julia Davis, dedicat combaterii propagandei ruse. „O voi spune încă o dată, ar trebui să distrugem fiecare baraj, fiecare sistem hidro”, a declarat Soloviov în emisiunea sa.
El a spus apoi despre Ucraina: „Ar trebui să ștergem acest gunoi nazist de pe fața pământului rusesc”, adăugând că națiunea devastată de război „pur și simplu nu există”.