Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă: “Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie“

Adrian Sirbu

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Nicolae Ciucă a fost însoţit de soţie. La final, după ce a votat, el a vorbit cu jurnaliştii adunaţi la secția de votare.

Este o zi importantă pentru România, este o zi în care eu personal am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, este o zi în care îmi pun speranţa că votul util va merge către acel candidat care poate să gestioneze responsabilităţile acestei funcţii”, a transmis Nicolae Ciucă.

El i-a îndemnat pe români să vină la votare.

Sper ca azi să vină la vot cât mai mulţi români, este vorba despre viitorul copiilor noştri”, a precizat Nicolae Ciucă.