De Ultimă Oră

A murit Mircea Lucescu, legenda fotbalului românesc. „Il Luce” avea 80 de ani

Fotbalul românesc și european este în doliu. Mircea Lucescu, una dintre cele mai emblematice figuri ale sportului din ultimele decenii, a murit marți se…

Actualizat acum 14 ore

Maia Sandu a primit 100 de mii de euro pentru premiul Reinhard Mohn 2025. Ce va face cu banii

Ala Găină

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost distinsă cu Premiul Reinhard Mohn 2025, acordat de Fundația Bertelsmann o dată la doi ani, pentru angajamentul său exemplar în apărarea și promovarea democrației. Premiul are și o componentă financiară, în valoare de 100.000 de euro, bani pe care Maia Sandu a decis să îi doneze.

Cea mai mare parte a banilor va fi donată pentru susținerea proiectelor de dezvoltare în satul natal al Președintei, Risipeni, raionul Fălești.

„Acest premiu este o recunoaștere a curajului cetățenilor Republicii Moldova, care au demonstrat că își doresc o democrație autentică și au luptat pentru ea. Este o validare a eforturilor noastre comune pentru libertate, echitate și o societate construită pe valori europene. Moldova a demonstrat că democrația poate rezista chiar și în cele mai dificile circumstanțe”, a declarat Maia Sandu.

Premiul Reinhard Mohn, instituit de Fundația Bertelsmann, este acordat odată la doi ani în memoria fondatorului său, Reinhard Mohn (1921–2009), pentru a recunoaște persoanele care aduc contribuții deosebite la soluționarea provocărilor sociale și politice contemporane.

Laureații anteriori includ: fostul Președinte al Germaniei Joachim Gauck, fostul Președinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, fosta Președintă a Bundestagului Rita Süssmuth și ex-Secretarul General al ONU Kofi Annan.