(DOC) Krasnoselski a decretat stare de urgență economică în regiunea transnistreană. Ce restricții au fost stabilite

Adrian Sirbu

Liderul separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a semnat decretul privind instituirea Stării de urgență în economie în regiunea transnistreană, pentru 30 de zile. Documentul ține de posibilă criză energetică. Din 1 ianuarie, regiunea transnistreană ar putea rămâne fără gaze naturale, după ce Ucraina a anunțat că nu va prelungi acordul de tranzit a gazelor rusești pe teritoriul său.

În acest timp, potrivit decretului, se vor aplica mai multe „măsuri excepționale”, printre care:

  • „adoptarea unor decizii pentru raționalizarea consumului de gaze naturale și alte resurse energetice”,
  • „crearea condițiilor pentru formarea rezervelor de stat de resurse energetice”,
  • „stabilirea unui regim special pentru achiziționarea de gaze naturale și alte resurse energetice”,
  • „interzicerea exportului de resurse energetice de către organizațiile energetice”,
  • „stabilirea priorității în finanțarea măsurilor pentru protejarea vieții și sănătății cetățenilor”,
  • „stabilirea unor restricții privind desfășurarea anumitor tipuri de activități economice și financiare, inclusiv transferul de mărfuri și prestarea de servicii”.

La finalul anului 2024, expiră contractul de tranzit al gazelor naturale din Federația Rusă prin Ucraina, care asigura cu gaze regiunea transnistreană. Regiunea din dreapta Nistrului cumpără electricitate de la Centrala Cuciurgan, care funcționează în baza gazelor naturale.