Activiștii PAS Marin Andonii și Radu Dutcovici au fost amendați de poliție pentru calomnie la adresa activistului politic Vlad Bilețchi. Despre acest lucru a anunțat președintele Asociației „UNIREA-ODIP” în cadrul unei postări pe rețelele sociale. De asemenea, aceștia au și câte un proces de judecată pentru defăimare și lezarea onoarei și demnității. Bilețchi cere dezmințirea informației, scuze publice și câte 10.000 lei prejudiciu moral.
„Marin Andonii și Radu Dutcovici au afirmat în spațiul public faptul că aș fi primit de la Ilan Șor lunar suma de 1600 de euro. În ambele cazuri am depus plângere la poliție și aceștia au fost amendați pentru calomnie. În paralel, am depus și câte o cerere de chemare în judecată pentru fiecare caz și am un răspuns în legătură cu dosarul Vlad Bilețchi împotriva lui Radu Dutcovici privind apărarea onoarei, reputației și demnității profesionale și anume se stabilește că la 1 aprilie 2025, ora 12:00, va avea loc prima ședință de judecată în acest caz. Am toată certitudinea că vom putea demonstra că această persoană a încălcat legea, având la bază și sancțiunea poliției. Este de remarcat faptul că 1 aprilie este ziua glumelor, iar în audierea lui către poliție, Andonii a declarat că el a glumit, că a făcut un pamflet”, a declarat Vlad Bilețchi într-un clip video.