În seara zilei de 25 decembrie 2024 o deflagrație a avut loc într-un apartament de pe strada Nicolai Zelinski nr.3 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:23.
Potrivit primelor informații explozia s-a produs într-o locuință de la etajul trei a unui bloc locativ cu patru nivele. La fața locului au intervenit 3 echipaje de pompieri, care au constatat că în urma exploziei au fost afectate trei geamuri a unui apartament cu suprafața totală de 35 metri pătrați, incendiu nu a avut loc.
Din cauza deflagrației, proprietarul un bărbat în vârstă de 34 de ani a primit arsuri de gradul I pe 1% din suprafața corpului. Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale fără de a fi necesară spitalizarea. Pompierii ajunși la fața locului au efectuat lucrări de demontare a construcției afectate.
Alte prejudicii nu au fost raportate. Potrivit primelor cercetări s-a stabilit că în interiorul apartamentului unde s-a produs deflagrația, locuitorii au efectuat lucrări de reparație utilizând pentru vopsirea pereților substanțe ușor inflamabile, care cel mai probabil au dus la acumulare de gaze și deflagrația acestora.
Toate circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.