Volodimir Zelenski a discutat la telefon cu Joe Biden: i-a mulțumit pentru “sprijinul neclintit”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că a discutat vineri cu omologul său american Joe Biden căruia i-a mulţumit pentru „sprijinul său neclintit”, cu mai puţin de două săptămâni înainte de a preda puterea republicanului Donald Trump, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Zelenski i-a mulţumit lui Biden pentru „sprijinul său neclintit pentru independenţa Ucrainei şi pentru rolul vital pe care SUA l-au jucat în unificarea comunităţii internaţionale”, a spus liderul ucrainean într-un mesaj postat pe X.
Joe Biden s-a străduit să ofere cât mai mult ajutor Kievului înainte de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, pe 20 ianuarie, de teama că succesorul său îşi va reduce sprijinul odată ce va fi în funcţie.
Trump a promis că va rezolva conflictul în „24 de ore” de la revenirea sa la Casa Albă, stârnind temeri că Ucraina va fi forţată să facă concesii majore în schimbul păcii. Cu toate acestea, Moscova a câştigat teren în ultimele luni, în timp ce armata ucraineană, epuizată, încă nu are resurse.
Volodimir Zelenski „a transmis condoleanţe pentru incendiile devastatoare din California şi pentru pierderea tragică de vieţi omeneşti”, notează AFP.