(FOTO) Ion Ceban, la 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu: „De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece…”
Chișinăul marchează astăzi o zi deosebită pentru cultura națională, omagiind 175 de ani de la nașterea poetului nepereche, Mihai Eminescu. Această zi este dedicată celebrării moștenirii culturale și literare lăsate de cel care a devenit un simbol al identității noastre naționale.
„Cu acest prilej, în fiecare an, sunt depuse flori la monumentul marelui poet din Scuarul „Mihai Eminescu”, la bustul său de pe „Aleea Clasicilor”, și îi aducem omagiu celui care a schimbat literatura și a promovat valorile și idealurile noastre naționale prin opera sa de neînlocuit”, a subliniat Primarul General, Ion Ceban.
Tradițional, recitaluri și piese inspirate din versurile lui Mihai Eminescu au răsunat în inima Capitalei, făcându-ne să fim mândri de identitatea neamului nostru.
În context, adaugă edilul, tot astăzi, Chișinăul găzduiește și o serie de evenimente dedicate Zilei Naționale a Culturii, marcată pentru a 13-a oară consecutiv în ziua nașterii poetului. La ora 14:00, la Palatul Republicii, va avea loc manifestarea „Eminescu să ne judece”, unde personalități marcante din domeniul culturii îi vor aduce un omagiu prin poezie, muzică și reflecții literare.
„Este o onoare pentru Primăria Chișinău să organizeze aceste evenimente care celebrează moștenirea culturală a neamului nostru. Cultura suntem noi, prin ceea ce gândim și facem!”, a conchis Ion Ceban.