Au ascuns droguri de peste 5 milioane de lei în trotinete electrice: trei suspecți, reținuți de poliție
Ofițerii Direcției investigații „Centru” și cei de urmărire penală ai INI, în conlucrare cu procurorii PCCOCS, investighează o tentativă de contrabandă cu droguri sintetice.
Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a unui grup format din patru membri, timp de 6 luni. Suspecții, printre care și organizatorul care se află în Germania, cu vârstele cuprinse între 25-46 ani, sunt specializați în introducerea în țară prin contrabandă a drogurilor de tip sintetic, prin camuflare în diferită tehnică, cu ulterioara realizare în Republica Moldova prin intermediul magazinelor online prin aplicația Telegram.
În timpul măsurilor speciale de investigație oamenii legii au stabilit că, printr-un post vamal de intrare în Republica Moldova, urmează să fie introdusă, prin contrabandă, o cantitate impunătoare de droguri sintetice din Germania, camuflate în trotinete electrice.
În context, ofițerii INI, cu suportul angajaților vamali și ai Poliției de Frontieră au supus controlului un microbuz de marca Mercedes, condus de un bărbat de 30 de ani, din raionul Dubăsari.
În cadrul percheziției automobilului, în interior, sub bancheta din spate a fost depistată o trotinetă electrică împachetată. Dezasamblând capacul bateriei electrice au constatat lipsa bateriei, iar în locul ei erau camuflate trei pachete cu prafuri de culoare bej, alb și brun cenușiu cu masa totală de aproximativ 3500 de grame.
Șoferul a comunicat că trotineta i-a fost transmisă de către o persoană necunoscută pentru a fi transportată în Chișinău, unde va fi preluată de o rudă.
Șoferul microbuzului, sub controlul polițiștilor, a livrat totuși trotineta în Chișinău și a transmis-o unei femei de 25 de ani, aceasta fiind reținută în timp ce scotea trotineta dintr-un taxi. Femeia a comunicat polițiștilor că trotineta trebuie s-o preia un prieten de-al concubinului său, un bărbat de 30 ani care, cu suportul angajaților BPDS „Fulger” a IGP, a fost reținut.
În cadrul percheziției la domiciliul acestuia, ofițerii de investigație au depistat pachețele cu droguri de tip amfetamină, pastile cu efect psihotrop, cântare electronice și pachețele zip-lock pentru ambalarea drogurilor.
Cei trei figuranți au fost reținuți pentru 72 de ore și beneficiază de prezumția nevinovăției la acest stadiu al investigațiilor. Valoarea drogurilor sechestrate sunt estimate la circa 5 milioane de lei, fiind vorba de cocaină, amfetamină și mefedronă.
Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.