
(FOTO) Rusia a atacat cu drone obiective civile. Zelenski: „Putin tocmai a refuzat propunerea de încetare completă a focului”
La doar câteva ore după convorbirea dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, Ucraina și Rusia au continuat atacurile reciproce, în ciuda declarațiilor privind un posibil armistițiu.
Rusia a lansat marţi seară atacuri aeriene împotriva „infrastructurii civile” din Ucraina, care au lovit printre altele un spital, a scris pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, considerând că Vladimir Putin „a respins propunerea de încetare totală a focului”, notează AFP, citată de Agerpres.
„Din păcate, sunt lovituri şi precis împotriva infrastructurii civile”, a scris preşedintele ucrainean, anunţând în special o „lovitură directă a unei drone Shahed (proiectată de Iran) asupra unui spital din Sumî” şi alte atacuri, inclusiv la Kiev.
„Putin a refuzat astăzi propunerea de încetare completă a focului” în timpul conversaţiei sale telefonice cu Donald Trump, a adăugat el. Conform oficialilor ruşi, Putin a ordonat armatei marţi seară să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
În replică, forțele armate ale Ucrainei au atacat în aceeași noapte o bază petrolieră din regiunea Krasnodar, Rusia, scrie DW. Potrivit autorităților ruse, drona ucraineană a provocat un incendiu de mari proporții la o stație de pompare a petrolului din orașul Kropotkin, ceea ce a dus la suspendarea temporară a activității bazei. De asemenea, mai multe aeroporturi din Kazan, Nijni Novgorod și Nijnekamsk au fost închise temporar din motive de securitate.