De Ultimă Oră

(VIDEO) ULTIMA ORĂ! Dorin Recean se retrage din politică: nu va mai fi prim-ministru și își depune mandatul de deputat PAS

Dorin Recean nu va mai conduce viitorul Guvern al Republicii Moldova după validarea mandatelor noilor deputați. Anunțul a fost făcut astăzi de Igor Gros…

Actualizat acum 20 de ore

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor beneficia de un ajutor de 30 de mii de lei

Ala Găină

La 80 de ani de la Victoria asupra nazismului, cei 28 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial, rămași în viață, vor primi un ajutor de 30 de mii de lei, cu 20 de mii mai mult decât în anii precedenți. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, astăzi, de Executiv. Astfel, pe lângă ajutorul material de 10 mii de lei prevăzut de lege, fiecare veteran va primi încă un suport financiar unic suplimentar în valoare de 20 000 lei. 

„Guvernul a luat această decizie importantă în semn de recunoștință și respect profund pentru oamenii care au luptat împotriva nazismului și pentru Victoria Păcii. Să păstrăm pacea – este, cu siguranță, cel mai important lucru pe care-l doresc veteranii și toți cei care au cunoscut războiul”, a precizat premierul Dorin Recean.

Plata va fi efectuată din oficiu, de către Casa Națională de Asigurări Sociale, până la data de 9 mai 2025. Mijloacele financiare vor fi transferate pe cardurile bancare ale beneficiarilor sau pot fi ridicate la oficiile poștale din țară.