De Ultimă Oră

(VIDEO) ULTIMA ORĂ! Dorin Recean se retrage din politică: nu va mai fi prim-ministru și își depune mandatul de deputat PAS

Dorin Recean nu va mai conduce viitorul Guvern al Republicii Moldova după validarea mandatelor noilor deputați. Anunțul a fost făcut astăzi de Igor Gros…

Actualizat acum 18 ore

(VIDEO) Un TIR plin cu țigări nedeclarate, depistat la vama Costești. Un bărbat de 36 de ani, reținut

Ala Găină

Tentativă de contrabandă cu 870.000 de țigarete nedeclarate, descoperită de funcționarii de la postul vamal Costești. Acestea erau ascunse într-un autocamion ce transporta, conform declarației vamale, „amestec uscat de ipsos de construcție” cu destinația București, România.

Luni seara, în urma controlului cu raze X, inspectorii vamali au observat neconformități în partea dreaptă a semiremorcii. O verificare fizică detaliată a confirmat prezența a 87 de cutii de carton fără inscripții, fiecare conținând câte 500 de pachete de țigări – în total 43.500 de pachete produse în Moldova.

Urmare a verificării de luni seara, marți dimineață, ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au efectuat trei percheziții în afara municipiului Chișinău. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile utilizate în organizarea infracțiunii. De asemenea, au fost indisponibilizate și țigările depistate în autocamion și remorca acestuia. Totodată, a fost reținut un bărbat de 36 de ani, cetățean al Republicii Moldova, suspectat de implicare în această activitate ilegală.

Autoritățile desfășoară în continuare acțiuni de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Potrivit legislației, persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive de către instanță.